Un roșiorean de 51 de ani a acroșat semaforul după ce s-au urcat băut la volan
Polițiștii au întocmit dosar penal

Sâmbătă, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roșiori de Vede, au fost sesizați prin sistemul apel unic de urgență 112, de către un bărbat din municipiul Roșiori de Vede, cu privire la un accident rutier soldat cu pagube materiale.
Lucrătorii din cadrul Poliției municipiului Roșiori de Vede, s-au deplasat la fața locului, ocazie cu care au constatat că, un bărbat în vârstă de 51 ani, din municipiul Roșiori de Vede, în timp ce conducea un autoturism, pe fondul consumului de alcool a acroșat semaforul amplasat în intersecție.
În urma testării cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, urmând a se da soluţie legală prin Parchetul competent.