Actualitate

Un bărbat a încercat să loveasca polițiștii și autospecialele cu un buldoexcavator

S-au tras focuri de armă

Duminică seara, Poliția Municipiului Alexandria a fost sesizată de către un bărbat din localitate cu privire la faptul că o persoană care conduce haotic un buldoexcavator i-a distrus culturile de mazăre.

La fața locului s-a deplasat o patrulă de siguranță publică, polițiștii efectuând semnal regulamentar de oprire, însă conducătorul vehiculului nu s-a conformat, continuându-și deplasarea pe centura ocolitoare a orașului și în zona extravilană.

Astfel, s-a procedat la urmărirea acestuia, în vederea opririi, însă conducătorul buldoexcavatorului ar fi încercat, în repetate rânduri, să lovească autospecialele și pe polițiști, moment în care aceștia au folosit armamentul din dotare, către anvelopele vehiculului, fără ca șoferul să oprească.

În extravilanul localității, terenul accidentat nu a permis urmărirea acestuia, ulterior vehiculul fiind abandonat pe câmp de către conducătorul auto și găsit de polițiști.

La acest moment, polițiștii din Alexandria derulează activități în vederea stabilirii identității și depistării acestuia.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.

In jurul orei 10.00, in această dimineață, bărbatul în vârstă de 57 de ani din Alexandria, s-a prezentat la sediul Poliției Municipiului Alexandria

A fost testat cu aparatele alcooltest și drugtest, rezultatele indicând faptul că nu se află sub influența alcoolui/substanțelor interzise.

In continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea întregii activități infraționale, urmând ca bărbatul să fie audiat.

Afișați mai mult

Adrian Neagu

Redactor/operator imagine

Articole similare

Back to top button